Avem nevoie in viata noastra de momente frumoase si din acest motiv trebuie sa le tinem cat mai aproape de noi, chiar daca acest lucru se intampla prin intermediul fotografiei. Fotografia este o arta deoarece poate imortaliza cele mai frumoase momente din viata noastra si din acest motiv, fotografiile sunt indispensabile in viata noastra, pentru a ne aminti momentele si trairile frumoase pe care le-am avut. In momentul in care imaginea ramane, iar ceilalti isi amintesc de noi prin intermediul ei ne dam seama ca de fapt, imaginea este totul, chiar daca scrierile noastre sau operele noastre vor ramane, imaginea va fi mereu vie in sufletul celorlalti.
Cand avem un eveminent important in viata noastra ne dam seama ca tot ceea ce vrem este sa mai luam parte din cand in cand la acele evenimente, iar acest lucru il putem face prin intermediul fotografiei, fie ca este vorba despre casatorie, botez sau alte evenimente de care ne amintim cu drag. De asemenea, prin ilustratie si fotografie putem intelege mult mai bine anumite lucruri, iar asta este posibil si in cazul elevilor care invata diferite momente din istorie sau din alte domenii tot prin intermediul ilustratiilor. Cum o imagine valoreaza cat o mie de cuvinte, ne putem da seama de foarte multe lucruri, putem observa chipurile oamenilor tristi, veseli sau furiosi, astfel ca fotografiile nu ascund aparentele, nu mint.
De foarte multe ori ni se intampla ca in momentul in care rasfoim o revista sau vedem anumite afise, ne uitam doar la fotografii, ignorand textul. Cu alte cuvinte, fotografia este parte integrata din viata noastra. Astazi, fotografia este accesibila tuturor deoarece persoana isi poate lua aparatul si imortaliza momentul fara retineri. Fotografia reprezinta de asemenea si o pasiune, un mijloc de petrecere a timpului liber,astfel ca aceasta este un mijloc bun de a pastra amintiri frumoase si unice.
No Comments, Be The First!