Daca stai mereu acasa, izolat de restul lumii, desi esti inconjurat numai de oameni inseamna ca deja nu iti mai doresti sa faci parte din aceasta lume. Multi dintre noi avem momente in care ne simtim singuri si nefericiti. Insa nu suntem si singurii.
Milioane de oameni din intreaga lume se simti singuri fara nici un motiv anume, chiar si atunci cand sunt inconjurati de colegi si de alte persoane. De ce? Este o intrebare grea. Insa, singurul lucru este ca totul depinde de persoana in sine. Se poate spune ca un stil de viata activ, o parte din activitatile de la locul de munca sau o multime de experiente in jurul lumii nu pot inlocui ceea ce sufletul simte: singuratate.
Chiar si o relatie fericita, o familie unita sau un loc de munca stabil ii fac pe unii oameni sa se simta singuri, sa se simta umili si departe de populatie. Pentru a scapa de acest sentiment sfasietor, multi oameni se izoleaza sau socializeaza, depinde de personalitatea fiecaruia, iar multi evita sa vobeasca cu oricine despre asta, chiar si cu parinti sau prieteni apropiati.
Toata lumea are momente in viata cand se simte singura, insa nu trebuie sa transforme din aceste momente un obicei. Exista o mare diferenta intre a petrece un timp singur si a petrece tot timpul singur. Intr-o lume bazata pe tehnologie, unde se interactioneaza online, este un lucru destul de obisnuit si nici nu e de mirare ca oamenii sa se simta singuri. Nu este singurul motiv, ca tehnologia nu insufleteste un suflet singuratic, insa sunt o multime de motive pentru care oamenii se simti singuri.
Oamenii se simti singuri pentru ca nu le acorda altora o a doua sansa, ca impun pereti si bariere de comunicare, pentru ca traiesc in armonie cu frica, pentru ca nu suporta criticismul, nu suporta persoanele cu mai multe fete, pentru ca se opresc din a pastra legatura cu alti oameni sau pentru ca banii sunt prioritari.
E oarecum greu de inteles cum intr-o lume cu o populatie mereu in crestere, intr-o perioada in care tehnologia ne permite sa comunicam mult mai usor – singuratatea e din ce in ce mai resimtita…trist, dar adevarat!