Top 5 semne de autism

pediatru in Mures

Cu siguranta iti doresti sa ai un copil sanatos, care sa se dezvolte asa cum este firesc. Ei bine, autismul poate fi o foarte mare piedica pentru dezvoltarea acestuia si pentru integrarea celui mic in societate. Totusi, pot fi mai multe cazuri de autism, unele mai usoare care se manifesta mai discret, in timp ce altele pot fi mai grave, cu semne foarte evidente si o tulburare in stare avansata.

Pentru a putea constata aceste semne din timp este important sa le si cunosti, motiv pentru care vor fi prezentate in continuare 5 dintre semnele care ar trebui iti traga un semnal de alarma cu privire la starea de sanatate a copilului si care sa te determine sa il duci la un pediatru pentru o cercetare mai aprofundata.

1. Nu imita gesturile 

Invatarea este una din deprinderile pe care orice copil normal le prezinta. Tot ceea ce stim in primele luni de viata sau chiar ani provin din analizarea mediului inconjurator si din imitarea gesturilor pe care le vedem, respectiv a sunetelor pe care le auzim.

Atunci cand cel mic evita sa imite orice gest si atunci cand atentia lui pare imposibil de captat, este recomandat sa iei autismul ca pe o posibilitate si sa ceri sfaturile unui specialist.

2. Nu zambeste 

Un copil cu autism poate parea destul de serios si zambetul devine un gest ce nu se regaseste in comportamentul acestuia. Acesta va parea mereu distras de realitate si fizionomia fetei va arata destul de clar acest lucru.

3. Evita sa socializeze

Probabil ca unul dintre cele mai importante manifestari ale acestei tulburari psihice este faptul ca cel mic evita sa socializeze si se inchide in interiorul sau. Din acest motiv, persoanele cu autism sufera foarte mult la acest capitol si se integreaza foarte greu in randul societatii.

pediatru in Mures

Ca o mica idee, este important de stiut faptul ca persoanele cu autism se impotrivesc a fi imbratisate si evita contactul fizic.

4. Pare ca nu se poate concentra 

In foarte multe situatii, copilul care sufera de autism prezinta o puternica lipsa de concentrare si pare ca nu poate fi deloc atent la ceea ce se intampla in mediul inconjurator. De foarte multe ori acest lucru nu este complet adevarat, deoarece studiile arata ca acestia pot intelege multe dintre aceste aspecte ce se desfasoara in jurul lor, ba chiar puterea de concentrare poate fi una destul de mare, insa doar asupra activitatilor ce le starnesc interesul.

Aceste activitati pot fi unele destul de ciudate, poate ca prefera sa sorteze diverse lucruri, sa deseneze mereu aceleasi obiecte sau sa se joace mereu cu aceeasi jucarie. Totusi, este bine de realizat ca ceea ce se desfasoara in jurul acestora le poate influenta starea de spirit, chiar daca initial nu pare.

5. Evita contactul vizual 

Nu in ultimul rand, pe langa faptul ca atentia le este greu de captat, copiii cu autism evita si contactul vizual. Acestia vor parea ca se gandesc mereu la altceva si se vor uita spre zone ce par ca nu prezinta interes, poate doar pentru a evita contactul vizual sau poate pentru a-si regasi ideile ce le tulbura realitatea.

Daca observi aceste semne, este foarte important sa iei autismul ca pe o posibilitate, insa nu o lua si ca pe o certitudine, inainte de a ajunge la pediatru. Iti recomand sa mergi la un pediatru in Mures, deoarece acolo este un nivel destul de ridicat al profesionalismului si vei sti cu siguranta starea de sanatate a copilului tau.

Atunci cand autismul este depistat din timp, e posibil ca evolutia copilului sa fie una mai buna si sa prezinte o viata normala.

No Comments, Be The First!

Your email address will not be published.